”Blocat” de o condamnare la închisoare, care l-a ţinut departe de femeia iubită timp de un an şi jumătate, Gigi Neţoiu reuşeşte, în final, să facă nuntă cu iubirea vieţii lui! Fostul acţionar al FC Dinamo şi Universitatea Craiova işi duce sâmbătă soţia la altar, după ce reuşise iniţial doar să-i dea numele, în faţa ofiţerului de stare civilă!
În martie 2014, Gigi Neţoiu a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Bucuresti, la trei ani si patru luni de inchisoare cu executare, in Dosarul Transferurilor. Sentinţa a căzut ca un trăznet în familia omului de fotbal, proaspăt căsătorit şi cu un bebeluş de numai o lună, la acel moment. Mai mult, cununia religioasă care urma să aibă loc atunci a fost anulată, în lipsa mirelui. Soţia lui, Ecaterina, a fost nevoită să se ocupe singură de creşterea copilului şi de treburile casei, până ca Neţoiu a ieşit din închisoare. Acest lucru s-a întâmplat mai devereme decât a sperat toată lumea, pentru că a fost eliberat pe motive medicale, după ce a suferit unui infarct, în preajma Crăciunului anului 2015. Cei doi au un băiat, născut pe 4 februarie 2014, Petru David.
A trecut ceva timp de atunci, iar viaţa lui Gigi Neţoiu a intrat în cursul normal. Perioada petrecută la închisoare s-a şters, astfel că omul din spatele celor două cluburi de fotbal şi-a ţinut promisiunea făcută alesei lui! El se căsătoreşte religios, în cadrul unei ceremonii restrânse, de care au ştiut doar apropiaţii, cu fostul manechin, o femeie superbă, care a sucit minţile multor bărbaţi înaintea lui Neţoiu! (Gabriel Niculescu)